Doi elevi din București vor reprezenta România la finala concursului European Money Quiz, la Bruxelles. Etapa din România a fost organizată de ARB, BNR, ASF Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român
Peste 6.000 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz, organizat de Asociația Română a Băncilor…
Peste 6.000 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz, organizat de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român.
European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în luna martie în cadrul Global Money Week și European Money Week, programe internaționale de creștere a nivelului de educație financiară și digitală.
În urma celor trei sesiuni organizate anul acesta în România, locul I a fost câștigat de elevi din București, respectiv de la Colegiul Național „Spiru Haret”, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” și Școala nr. 41.
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026