Versiunea completă
Banci-Asigurari

Dolarul își prelungește declinul din 2017 în acest an

Moneda americană a înregistrat a cincea pierdere trimestrială consecutivă în primele trei luni ale acestui an, contrar așteptărilor investitorilor care pariaseră că aceasta va beneficia de pe urma mișcărilor companiilor de repatriere a fondurilor deținute peste granițe după reforma fiscală adoptată anul trecut, scrie Wall Street Journal.

Catalina Apostoiu · 2 aprilie 2018 · 1 min de citit

Moneda americană a înregistrat a cincea pierdere trimestrială consecutivă în primele trei luni ale acestui an, contrar așteptărilor investitorilor care pariaseră că aceasta va beneficia de pe urma mișcărilor companiilor de repatriere a fondurilor deținute peste granițe după reforma fiscală adoptată anul trecut, scrie Wall Street Journal.

Mulți investitori cred acum că nesiguranța privind politicile SUA, riscurile implicate de un război comercial la nivel mondial și o accelerare a creșterii peste hotare anunță noi scăderi pentru dolar.

Citește și