Două probleme majore legate de tranzacția Romgaz-Azomureș. Romgaz și să vrea și nu are gaz să alimenteze mai devreme de martie 2027, iar preluarea angajaților Azomureș este imposibilă în absența creșterii veniturilor. Plus, investiții de mediu, 500 milioa
Achiziția care ar însemna prima integrare verticală industrială din România ultimelor decenii, cu un preț de circa 70 de milioane de euro, are câteva particularități, arată un document al Romgaz.
♦ Aducerea tuturor instalațiilor care vor fi preluate de Romgaz de la Azomureș la standardele de emisii necesare presupune investiții de 478 de milioane de euro până în 2031, dar aparent nu aceasta este cea mai delicată problemă privind această preluare ♦ Pe baza reglementărilor în vigoare, Romgaz nu are gazul necesar pentru a reporni instalațiile mai devreme de martie, 2027, când ar trebui liberalizată piața gazelor, iar creșterea numărului de angajați prin integrarea celor de la Azomureș este un fel de „misiune imposibilă“ pornind de la reglementările în vigoare, arată documentele companiei.
Achiziția care ar însemna prima integrare verticală industrială din România ultimelor decenii, cu un preț de circa 70 de milioane de euro, are câteva particularități, arată un document al Romgaz.
„AZOMUREȘ reprezintă cea mai importantă platformă de producție a îngrășămintelor chimice din România. Din punct de vedere tehnic, în regim de funcționare la capacitatea maximă posibilă, platforma ar putea acoperi aproximativ 90% din necesarul pieței naționale de îngrășăminte chimice. Totodată, având în vedere că o parte importantă a instalațiilor a fost construită în perioada 1968–1981, iar modernizările au fost realizate selectiv, analiza tranzacției trebuie corelată cu starea tehnică efectivă a activelor, necesarul de investiții, cerințele de autorizare și conformare, precum și condițiile comerciale necesare repornirii și operării sustenabile a platformei“, se arată într-un raport al companiei emis pe 29 mai.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026