Versiunea completă
Auto & Transporturi

Dräxlmaier: Fabricile noastre funcționează la capacitate maximă, avem comenzi pe termen mediu și lung

Pe plan local, germanii dețin unități de producție în Satu Mare, Timișoara, Pitești, Codlea (Brașov) și Hunedoara.

Laurentiu Cotu · 11 noiembrie 2015 · 2 min de citit

Pe plan local, germanii dețin unități de producție în Satu Mare, Timișoara, Pitești, Codlea (Brașov) și Hunedoara.

Producătorul german de compo­nente auto Dräxlmaier, cu afaceri globale de 3,4 mld. euro și 55.000 de angajați, spune că în prezent fabricile deținute în România funcționează la capacitate maximă, după ce compania a deschis în acest an o nouă unitate la Brașov și a extins spațiul de producție de la Pitești. Dräxlmaier este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, care fabrică subansambluri pentru automobilele din segmentul premium și de lux.

„În acest moment fabricile locale sunt la capacitate maximă, odată cu finalizarea investiției de 50 de milioane de euro, în construcția și dotarea celor două noi hale de la Brașov. Și la Pitești spațiul de producție a fost suplimentat prin închirierea a două noi hale, separat de spațiile deja existente, o nece­sitate apărută în urma suplimentării comen­zilor din partea cli­enților  noștri“, au de­clarat pen­tru ZF Tran­silvania ofi­cialii Dräxlmaier din România.

Citește și