Dragoș Damian, CEO al Terapia, a primit de la 1 noiembrie noi atribuții regionale. El va gestiona dezvoltarea grupului Sun Pharma pe piața din Rusia. „Extinderea responsabilității sale regionale va include și site-ul de producție Biosintez din Rusia.“
Producătorul de medicamente Terapia Cluj, companie deținută de indienii de la Sun Pharma, are de la 1 noiembrie 2020 un nou country manager – Bogdan Ungureanu, de profesie medic. Dragoș Damian, CEO al Terapia, își va păstra funcția în cadrul producătorului local, fiind numit în același timp și la conducerea operațiunilor Sun Pharma în Rusia.
Producătorul de medicamente Terapia Cluj, companie deținută de indienii de la Sun Pharma, are de la 1 noiembrie 2020 un nou country manager – Bogdan Ungureanu, de profesie medic. Dragoș Damian, CEO al Terapia, își va păstra funcția în cadrul producătorului local, fiind numit în același timp și la conducerea operațiunilor Sun Pharma în Rusia.
„Dragoș Damian, pe lângă rolul său actual în regiunea Europei de Est, va gestiona dezvoltarea și coordonarea operațiunilor organizației în piața farmaceutică din Rusia, din poziția de director regional pentru Europa de Est și Rusia (EUCIS & Russia), începând cu 1 noiembrie 2020. Extinderea responsabilității sale regionale va include și site-ul de producție Biosintez din Rusia“, potrivit unei informări a companiei.
Dragoș Damian este unul dintre cei mai puternici executivi români, un nume greu în industria farmaceutică, iar în ultimii ani managerul român și-a asumat în nenumărate rânduri rolul de promotor al produselor fabricate în România și a arătat cât de mult cântărește în economia unei țări o industrie locală puternică.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026