DSV Solutions a deschis un depozit în Parcul Logistic București Vest
DSV Solutions, parte a furnizorului global de servicii de transport și logistică danez DSV, a deschis un nou depozit în Parcul Logistic București Vest, lângă sediul principal al companiei.
DSV Solutions, parte a furnizorului global de servicii de transport și logistică danez DSV, a deschis un nou depozit în Parcul Logistic București Vest, lângă sediul principal al companiei.
Terminalul logistic are o suprafață de 20.000 mp spațiu de depozitare și este încadrat în clasa A. Unitatea a fost construită în perioada mai-octombrie 2012, în urma unor planuri de dezvoltare care au început în urma cu doi ani și care vor continua cu noi dezvoltări în 2013, a anunțat, luni, compania.
“În acest moment avem contracte în urma cărora 80% din capacitatea noului depozit e deja alocată”, a declarat într-un comunicat Sergiu Iordache, directorul general al DSV Solutions.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026