Nu e cazul să dați foc la valiză, când valiza este plină cu bani: Dacă o mai țin mult cu incertitudinea politică și fiscală – cresc sau nu taxele, politicienii chiar riscă să trimită economia și businessul în criză
Toți antreprenorii, toți directorii, toate companiile, că sunt românești, multinaționale sau că sunt de stat, vor să se termine odată cu alegerile politice – alegerile prezidențiale și cu situația neclară în privința taxelor și impozitelor – dacă cresc, ce crește…
Toți antreprenorii, toți directorii, toate companiile, că sunt românești, multinaționale sau că sunt de stat, vor să se termine odată cu alegerile politice – alegerile prezidențiale și cu situația neclară în privința taxelor și impozitelor – dacă cresc, ce crește și cu cât.
De la mijlocul anului trecut, companiile au ridicat piciorul de pe accelerație pentru că urmau luni de campanie electorală, alegeri și un nou guvern.
Din păcate ne-am trezit cu această problemă a alegerilor prezidențiale, amânarea lor pentru luna mai din acest an.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026