Versiunea completă
Banci-Asigurari

Eazy Asigurări oferă acum 100% online produsul Casco, pentru mașini vechi de până la 20 de ani

Eazy Asigurări, companie de asigurări care îl are în spate pe Sacha Dragic, fondatorul Superbet, oferă acum 100% online produsul Eazy CASCO Start, care se adresează mașinilor cu o vechime între 6 și 20 de ani, potrivit informațiilor transmise de companie.

Vali Pencu · 21 mai 2026 · 2 min de citit

Eazy Asigurări, companie de asigurări care îl are în spate pe Sacha Dragic, fondatorul Superbet, oferă acum 100% online produsul Eazy CASCO Start, care se adresează mașinilor cu o vechime între 6 și 20 de ani, potrivit informațiilor transmise de companie.

“Digitalizarea unui produs nu înseamnă doar mutarea acestuia într-un formular în online. Înseamnă regândirea întregului parcurs al clientului, de la prima interacțiune până la plată și emiterea poliței, astfel încât experiența acestuia să fie simplă, rapidă și fără fricțiuni“, menționează Cristian Ionescu, CEO al Eazy Asigurări.

Eazy CASCO Start oferă trei planuri cu limite fixe de despăgubire de 7.500 lei, 15.000 lei și 25.000 lei (sumele maxime acoperite în caz de daună), adaptate valorii și vechimii autoturismului. Produsul este conceput pentru o categorie de autoturisme care, de multe ori, rămâne neasigurată Casco din cauza complexității sau a costurilor ridicate asociate acestui tip de produs. Lansat în aprilie 2025, eazy CASCO Start face parte dintr-un portofoliu construit pe două niveluri complementare: eazy CASCO Total, soluția destinată autovehiculelor noi și cu o vechime de până la 10 ani, și eazy CASCO Start, dedicat mașinilor cu o vechime între 6 și 20 de ani. Ambele produse pot fi achiziționate integral online. 

Citește și