Eazy Asigurări, primul insurtech din România, care îl are în spate pe antreprenorul Sacha Dragic, fondatorul Superbet, are avizul ASF și devine funcțional. La conducerea Eazy Asigurări a fost adus Theodor Alexandrescu, care a petrecut opt ani în Emiratele
Fondatorul grupului Superbet, Sacha Dragic, își extinde portofoliul de investiții în zona asigurărilor și investește, prin vehiculul său D Craig Holding, în primul insurtech din România și din Europa Centrală și de Est.
♦ Eazy Asigurări va acoperi zona asigurărilor generale, inclusiv segmentul polițelor obligatorii RCA ♦ Obiectivul este de a pune bazele unui jucător solid în piața locală de asigurări, iar ambiția este de a transforma noul insurtech într-un jucător regional într-un orizont de trei-cinci ani.
Fondatorul grupului Superbet, Sacha Dragic, își extinde portofoliul de investiții în zona asigurărilor și investește, prin vehiculul său D Craig Holding, în primul insurtech din România și din Europa Centrală și de Est. Eazy Asigurări a primit în 14 decembrie, avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), reglementatorul pieței de profil, la cinci luni de la depunerea documentației în vederea obținerii licenței de funcționare. Consultantul întregului proces de licențiere și avizare a fost firma de avocatură Bulboaca & Asociații, conform informațiilor transmise de reprezentanții noului insurtech.
La conducerea Eazy Asigurări, ca președinte al Consiliului de Administrație, a fost adus Theodor Alexandrescu, unul dintre cei mai galonați executivi din piața de asigurări, cu o experiență de două decenii în cele mai mari companii de profil internaționale. Theodor Alexandrescu revine în România după opt ani petrecuți în Emiratele Arabe, unde a fost pe rând director în cadrul Zurich Insurance Company și senior vice president & CEO la Metlife Gulf, respectiv senior vice president & EMEA head of retail în cadrul Metlife.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026