Versiunea completă
Profesii

Educația reală din România: În ultimii 30 de ani s-au construit numai 400 de școli, dar s-au închis câteva mii. Ministerul Educației s-a spălat pe mâini, pentru că școlile au fost date la primării

Circa 82% dintre școlile din România au nevoie urgentă de reparații, afirmă reprezen­tanții Asociației BookLand, un ONG din domeniul educației.

Mirela Turlan · 8 decembrie 2020 · 1 min de citit

„În România ultimilor 30 ani s-au construit sub 400 școli, însă s-au închis câteva mii. Până în 2013 erau 1.800 școli închise și 1.500 comasate, probabil că numărul acestora s-a dublat între timp. Situația exactă nu se știe, fiindcă, odată ce școlile au fost date în grija primăriilor în 1998, Ministerul Educației nu a mai monitorizat din punct de vedere logistic ce se întâmplă cu aceste instituții.“

Circa 82% dintre școlile din România au nevoie urgentă de reparații, afirmă reprezen­tanții Asociației BookLand, un ONG din domeniul educației.

„Într-o țară cu 14.000 localități, dintre care doar 319 sunt orașe, restul sunt comune și sate, au mai rămas cel mult 21.000 școli, iar Institutul Național de Statistică spune că doar 7.204 au personalitate juridică, adică 1,5 școli per localitate. Mai exact, 82% dintre aceste clădiri au fost construite înainte de 1970, 16% până în 1989, iar 2% după Revoluție“, afirmă reprezen­tanții Asociației BookLand.

Citește și