Versiunea completă
Profesii

Efectele negative ale închiderii școlilor: Grădinițele private se tem de faliment și cer sprijin de la autorități pentru a supraviețui până în septembrie. „Peste 60% dintre grădinițe trăiesc de pe o zi pe alta. Pe termen scurt, probabil vo

Autoritățile au anunțat săptă­mâna trecută că școlile, grădinițele și creșele nu vor se vor mai redeschide până în toamnă. Elevii vor continua cursurile online, însă grădinițele nu își pot continua activitatea în mediul online. Astfel, proprietarii de grădinițe private se tem că sunt în pericol de a da faliment până în septembrie, când se vor relua cursurile.

Mirela Turlan · 4 mai 2020 · 2 min de citit

Autoritățile au anunțat săptă­mâna trecută că școlile, grădinițele și creșele nu vor se vor mai redeschide până în toamnă. Elevii vor continua cursurile online, însă grădinițele nu își pot continua activitatea în mediul online. Astfel, proprietarii de grădinițe private se tem că sunt în pericol de a da faliment până în septembrie, când se vor relua cursurile.  

„Peste 60% dintre grădinițe trăiesc de pe o zi pe alta pentru că în ultimul an salariile au crescut foarte mult, iar taxele pe care trebuie să le plătim sunt mult mai mari. Pe termen scurt, probabil vor dispărea circa 30% – 40% dintre grădinițe. Nu se va deschide nimic până în septembrie, iar grădinițele vor supraviețui doar dacă există ajutor de stat, șomaj tehnic sau altceva care să susțină acei 75% din salariu, cel puțin. Chiar și cu ajutor de la stat tot o să se închidă în jur de 30% dintre ele“, a spus pentru ZF Dan Prediger, fondatorul grădiniței private Karin’s Kids Academy.

Circa 20 de grădinițe private pe care le consiliează Karin’s Kids Academy spun că vor să închidă afacerea pentru că nu vor trece peste această vară.

Citește și