Versiunea completă
Auto & Transporturi

Efectul intrării în Schengen terestru în businessul unui transportator de marfă. Sorcani din Sibiu: Costurile s-au redus cu 13%, camioanele nu au mai pierdut timp în vamă și au făcut mai multe curse!

Transportatorul de mărfuri Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu și fondată în 1993, una dintre cele mai dinamice firme de transport de pe piața locală, și-a redus costurile cu 13% în prima jumătate a acestui an dată fiind intrarea în Schengen terestru, ce a permis camioanelor să facă mai multe curse, dat fiind eliminarea cozilor din vămi.

Vali Pencu · 29 iulie 2025 · 2 min de citit

Transportatorul de mărfuri  Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu și fondată în 1993, una dintre cele mai dinamice firme de transport de pe piața locală, și-a redus costurile cu 13% în prima jumătate a acestui an dată fiind intrarea în  Schengen terestru,  ce  a permis camioanelor să facă mai multe curse, dat fiind eliminarea cozilor din vămi.

„Timpii de așteptare în vămi  au scăzut, deci și costurile s-au  redus, iar profitul a crescut. Impactul Schengen în costuri a fost de 13%, am avut reduceri de costuri pentru că mașinile nu au mai pierdut timp în vamă, au făcut mai  multe curse. Este un dublu impact, pe costuri și în venituri, cu efect în profitabilitate“,  a spus pentru ZF Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani.  Compania transportă mărfuri generale pe rute din Europa, principalele piețe fiind Germania și Franța. Camioanele pleacă încărcate din România spre Europa și se întorc cu mărfuri generale în țară. El  a mai subliniat că pentru toți  transportatorii de mărfuri contextul a fost favorabil dată fiind intrarea în Schengen terestru. „Competiția în  piață  este  acerbă,  dar a crescut  competitivitatea.“

Citește și