Eforturile de susținere a economiilor în pandemie împing datoriile aproape de cel mai ridicat nivel de după cel de-al Doilea Război Mondial
Datoriile uriașe contractate de guverne ar putea sta în calea creșterii viitoare, anticipează economiștii, potrivit Financial Times.
Datoriile uriașe contractate de guverne ar putea sta în calea creșterii viitoare, anticipează economiștii, potrivit Financial Times.
Intervențiile fără precedent ale guvernelor în sensul atenuării impactului economic al pandemiei au împins nivelul datoriilor la nivel mondial aproape de maximele înregistrate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Goldman Sachs.
Economiștii spun că aceasta ridică mari semne de întrebare cu privire la cum va fi împărțită povara rambursării muntelui de datorii, despre cum creșterea asociată a emisiunilor de obligațiuni va afecta piețele și despre impactul pe termen lung asupra creșterii.
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026