Elena Birtoc, vicepreședinte APMR la deschiderea evenimentului BIFE-SIM: noi, producătorii de mobilă, trebuie să ne orientăm spre design, să nu vindem doar marfă. Însă, industria are nevoie de susținere din partea Guvernului
Elena Birtoc, fondatoarea Carel Woodworks, producător de mobilă din România, șI vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR), spune că în ultimii ani producătorii s-au orientat mai mult spre maximixarea valorii adăugate a produsului și nu spre profil,…
Elena Birtoc, fondatoarea Carel Woodworks, producător de mobilă din România, șI vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR), spune că în ultimii ani producătorii s-au orientat mai mult spre maximixarea valorii adăugate a produsului și nu spre profil, iar această tendință a creării de produse de design ar trebui să continue.
„Noi, producătorii de mobilă, trebuie să ne orientăm spre design, să nu vindem doar marfă. Adică să vindem produse cu valoare adăugată foarte mare . Sigur că s-ar putea și mai mult, dar ar trebui să cerem guvernanților chestiuni concrete (…) și să le solicităm șanse egale față de producătorii din Europa, din Uniunea Europeană. Avem exemple concrete de cum susțin celelalte state industria de mobilă”, a spus antreprenoarea în cadrul conferinței de deschidere a evenimentului BIFE SIM.
Expoziția de mobilă, decorațiuni, accesorii și echipamente care definește industria românească de mobile este organizată în perioada 18 – 21 septembrie la Romexpo. În total, la eveniment vor participa peste 140 de expozanți, iar suprafața ocupată în interior va fi de peste 15.000 mp, iar la exterior vor fi alocați alți 1.400 mp. Elena Birtoc a adăugat că producătorii români nu au șase egale cu cei străni la licitațiile publice.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026