Elveția este dintr-o altă lume. Chiar dacă este la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, rata inflației este de numai 3,5%
Prețurile elvețiene au crescut cu 3,5% în august, peste valoarea de 3,4% din iulie -- deja cea mai mare din ultimele trei decenii -- și cu mult peste ținta de inflație de 2% a Băncii Naționale Elvețiene, a raportat Bloomberg.…
Prețurile elvețiene au crescut cu 3,5% în august, peste valoarea de 3,4% din iulie — deja cea mai mare din ultimele trei decenii — și cu mult peste ținta de inflație de 2% a Băncii Naționale Elvețiene, a raportat Bloomberg.
Comparativ, inflația din zona euro se află la 9,1%, cu mult peste cea a națiunii alpine.
Săptămâna trecută, președintele Băncii Naționale Elvețiane, Thomas Jordan, a avertizat că presiunile asupra prețurilor au devenit mai ample, susținând că o inflație mai mare ar poate persista în anii următori. Banca centrală urmează să ia în considerare o nouă creștere a ratelor dobânzilor la reuniunea din 22 septembrie. Oficialii au crescut deja ratele cu jumătate de punct în luna iunie — convinși parțial de inflația ridicată.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026