Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Ce planuri are Atheneum Advisors. Bogdan Mugescu, fondator: Ne dorim 3-4 listări pe piața AeRO în 2022. Compania își propune două-trei mandate de M&A în acest an și vrea să înființeze un vehicul de investiții la bursă
Atheneum Advisors, companie românească de consultanță pentru companii, care a obținut recent statutul de consultant autorizat pentru piața AeRO, plănuiește să deruleze o serie de proiecte pe termen mediu și lung, de la piața de capital la segmentul de fuziuni și achiziții și chiar un vehicul de investiții pentru Bursa de Valori București.
Atheneum Advisors, companie românească de consultanță pentru companii, care a obținut recent statutul de consultant autorizat pentru piața AeRO, plănuiește să deruleze o serie de proiecte pe termen mediu și lung, de la piața de capital la segmentul de fuziuni și achiziții și chiar un vehicul de investiții pentru Bursa de Valori București.
„Ne-am dori ca în acest an să putem prelua aproximativ trei-patru mandate de aducere de companii pe AeRO. Scopul este să depunem eforturi și să avem rezultate în a aduce companii proaspete. De asemenea, depunem eforturi și pe partea investițională, în sensul că purtăm discuții cu mulți potențiali investitori care să vină la plasamente private. Totodată, ne propunem să avem două-trei mandate de M&A semnate în 2022“, a spus Bogdan Mugescu, managing partner și fondator al Atheneum. Pentru anii următori, compania își propune să lucreze în mod constant cu 10-20 de companii și, pe măsură ce echipa Atheneum va continua să crească, să dezvolte și proiecte de tip M&A. Totodată, compania plănuiește să creeze un vehicul de tranzacționare pe AeRO și pe piața principală a Bursei de Valori București, care ar putea fi lansat pe parcursul anului 2022.
„Mulți antreprenori care au venit pe bursă, prin prisma statutului meu de investitor activ la BVB, au venit parțial bine pregătiți, deci putem spune că aveau nevoie de o pregătire mai bună. Astfel, m-am gândit împreună cu echipa mea să lucrăm, pe de-o parte, cu emitenți deja listați și, pe de altă parte, să atragem noi emitenți la bursă. Atunci când făceam parte din echipa BVB și am lansat piața AeRO în 2015, a fost o premieră, iar antreprenorii trebuiau convinși să vină la bursă”, spune Mugescu.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026