Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Andrei Botiș, CEO al Appraisal & Valuation: Prin listarea la Bursă ardem etape în procesul de creștere. Vrem să impulsionăm ritmul dezvoltării
Andrei BotiȘ, CEO și fondator al companiei de evaluări Appraisal & Valuation, deținătorul brandului NAI în România, a fost prezent în cadrul ediției din 30 august a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, unde a discutat despre factorii care au influențat listarea pe Bursa de Valori București, planurile de dezvoltare la nivel internațional și perspectivele pieței locale de evaluări.
Andrei Botiș, CEO și fondator al companiei de evaluări Appraisal & Valuation, deținătorul brandului NAI în România, a fost prezent în cadrul ediției din 30 august a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, unde a discutat despre factorii care au influențat listarea pe Bursa de Valori București, planurile de dezvoltare la nivel internațional și perspectivele pieței locale de evaluări.
„Unul dintre motivele principale pentru care Appraisal & Valuation se listează la bursă este că ne dorim să ardem etape în procesul de creștere, vrem să impulsionăm un pic ritmul dezvoltării. Altfel, am fi putut crește în mod organic în continuare, așa cum am făcut-o și până acum. Planurile noastre de dezvoltare includ atragerea în echipă a unor profesioniști din domeniul evaluărilor și din serviciile conexe. De asemenea, vrem să creștem prin achiziția de companii și, bineînțeles, prin alte planuri și programe pe care le desfășurăm la nivel intern. Așteptarea este ca încrederea acordată de cei care ne-au cumpărat acțiunile să crească pe piața AeRO“, spune Andrei Botiș.
Acțiunile Appraisal & Valuation, societate care oferă servicii de evaluare, consultanță și dezvoltare imobiliară, va intra la tranzacționare pe piața AeRO începând cu data de 2 septembrie, în contextul în care compania a emis 387.000 de acțiuni la un preț de 11,5 lei/unitate, atrăgând astfel 4,45 milioane de lei din piața de capital. Subscrierile totale au depășit 18 milioane de lei, iar capitalizarea anticipată a companiei este de circa 15 milioane de lei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026