EnergoBit Cluj: Vor fi proiecte de investiții în rețelele de distribuție a energie
EnergoBit Cluj, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente și servicii pentru domeniul energetic, controlat de fondul polonez de investiții Innova Capital, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de aproximativ 36 mil. euro, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
EnergoBit Cluj, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente și servicii pentru domeniul energetic, controlat de fondul polonez de investiții Innova Capital, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de aproximativ 36 mil. euro, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
Grupul de firme EnergoBit a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de aproximativ 85 mil. euro și mizează în acest an pe o ușoară creștere a afacerilor. „Am reușit să administrăm mai bine costurile legate de producția de echipamente și de implementarea proiectelor de instalații electrice, înregistrând o creștere a eficienței interne, iar pe plan internațional am continuat extinderea“, a spus Ștefan Gadola, vicepreședinte executiv și unul dintre fondatorii EnergoBit, alături de Péter Pál și de Ioan Socea. EnergoBit este prezentă pe piețele din Ungaria, Serbia, Algeria, Macedonia, Ghana, Tunisia, Arabia Saudită, Qatar, Africa, dar și în Irak. Printre cele mai importante proiecte finalizate de EnergoBit în acest an pe piața locală se numără o stație de cogenerare pe biogaz în județul Tulcea și un parc fotovoltaic în județul Iași, la Miroslava, investițiile în cele două proiecte fiind de câteva milioane de euro, conform companiei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026