Eric Stab, ENGIE: Am majorat bugetul de investiții pentru a acoperi parțial cererile noi de racordare la rețeaua de gaze. Solicitările au crescut de patru ori
Vom continua investițiile în modernizarea și dezvoltarea rețelei de gaze naturale, într-un ritm mai alert decât până acum.
O bună parte a bugetului de investiții al ENGIE România, cel mai mare distribuitor și furnizor din domeniul gazului natural, va merge pentru a lega noi consumatori la rețeaua de gaze, suma fiind cu aproape 70% mai mare față de varianta planificată inițial.
„Vom continua investițiile în modernizarea și dezvoltarea rețelei de gaze naturale, într-un ritm mai alert decât până acum. Pentru a realiza această ambiție, o mare parte a bugetului nostru de dezvoltare este alocată acestei priorități investiționale pentru care am prevăzut anul acesta un buget de 612 milioane de lei, majorat cu 245 milioane de lei față de varianta inițială, tocmai pentru a acoperi o parte a necesarului de solicitări de acces la rețeaua de distribuție“, spune Eric Stab, președinte & CEO al ENGIE România.
Planurile de investiții ale celor mai mari companii din România vor fi incluse în cea de-a 16-a ediție a Anuarului de Business al României, unul dintre cele mai importante proiecte editoriale realizate de ZF.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026