Este oficial: AFM a publicat listele finale a celor care vor primi bani pentru sisteme fotovoltaice în cadrul programului Casa Verde
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat publicarea listelor finale cu persoanele acceptate și care vor primi bani pentru sisteme fotovoltaice în cadrul programului Casa Verde. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul…
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat publicarea listelor finale cu persoanele acceptate și care vor primi bani pentru sisteme fotovoltaice în cadrul programului Casa Verde.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Național „Casa Verde Fotovoltaice”, declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanțare.
Suma totală care ar urma să fie finanțată după prima sesiune este de 252 milioane de lei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026