Este posibilă o lume fără fraudă?

Pentru William Bourdon, avocat la baroul din Paris, acesta nu este decât începutul: „Documentele Panama vor fi urmate de documentele Hong Kong, apoi de documentele Dubai, Beijing“ . El crede că această „uriașă cutie a Pandorei deschisă“, această „nouă furtună de foc și de furie a traversat planeta și-i va forța pe liderii noștri să se trezească din toropeală și să construiască mașinării de smuls buruienile sub forma sancțiunilor contra instituțiilor financiare care continuă să colaboreze cu aceste găuri negre ale planetei“. „Documentele Panama“ fac parte din acele cauze care-i fac „pe cinici să se trezească, care-i activează pe oportuniști și fac să pară ridicoli pe cei care invocă drepturile omului pentru a-și legitima faptele imorale. Vorbim, de asemenea, de etalarea bogăției în fața sărăciei extreme în creștere.“

În schimb, pentru scriitorul Jonas Lüscher, care arată cu degetul spre „clica obișnuită de cleptocrați, de dictatori, oligarhi, teroriști, mari industriași, de bicicliști și fotbaliști judecați deja de fraudă fiscală“, aceste practici nu mai surprind pe nimeni.

Nu ne rămâne decât să filosofăm, „să râdem de ei, să ne batem joc de acești moguli care-și petrec scurta lor viață în compania altora la fel de respingători, care construiesc scheme offshore  complexe și înființează, în republici bananiere, societăți paravan pentru care inventează nume idioate“ și, deziluzionați, ne mulțumim să recunoaștem că „și cei mai buni din lume – și din actuala lume capitalistă, vândută nouă ca atare în lipsa unei alternative – trebuie să facă ceva rău“.