Eugen Cîrstea a plecat după două luni de la BRCI
Eugen Cîrstea, recrutat în aprilie de Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) pentru un post de vicepreședinte responsabil cu trezoreria și piețele de capital, a părăsit deja instituția de credit proaspăt lansată pe piață.
Eugen Cîrstea, recrutat în aprilie de Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) pentru un post de vicepreședinte responsabil cu trezoreria și piețele de capital, a părăsit deja instituția de credit proaspăt lansată pe piață.
Marinel Burduja, CEO al BRCI, spune că “ne-am despărțit la solicitarea lui, în cele mai bune condiții”. “Este un foarte bun om de operațional în trezorerie, dar noi avem nevoie în această perioadă de cineva mai mult pe partea tehnică, administrativă, care să facă proceduri de lucru astfel încât să ne încadrăm în toate reglementările BNR”, a declarat șeful BRCI.
Eugen Cîrstea, fost director executiv al direcției piețe financiare din BCR până în toamna lui 2012, nu a putut fi contactat pentru comentarii. Este al doilea vicepreședinte pe trezorerie care pleacă de la BRCI după ce Dorin Badea, unul dintre participanții la proiectul de lansare a noii bănci, a demisionat la sfârșitul lunii martie. Ulterior Badea a devenit director al trezoreriei băncii de stat EximBank.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026