Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR: Ancora cursului de schimb - multiple perspective pentru o analiză adecvată

Cursul valutar sau cursul de schimb al monedei naționale este o temă care a stârnit multe pasiuni, și asta nu de azi, de ieri. În țara noastră, poate mai mult decât în alte țări care au trecut prin traumele economiei de comandă, posibil și pentru faptul că Banca Națională a avut de mulți ani o politică de evitare a fluctuațiilor ample ale leului. Așa cum se va vedea din acest articol, această politică nu a însemnat însă că ne-am îndepărtat de la valorile fundamentale, ci doar că, prin intervenții specifice, cursul leului a fost relativ mai stabil decât al monedelor altor țări din regiune. Vecinii noștri bulgari au evitat indirect problema cursului valutar: după ce au trecut prin hiperinflație în 1996-1997, ieșirea din criză au realizat-o prin trecerea la consiliu monetar – o procedură destul de traumatizantă pentru populație și care, practic, elimină orice marjă de manevră pentru politica monetară. De atunci încoace, leva a avut un curs fix față de marca germană, iar apoi față de euro, iar anul viitor Bulgaria va intra în zona euro – încununarea unei lungi perioade în care autoritățile din țara vecină au urmat politici prudente.

Mai multe alte țări din regiune au trecut la euro (Slovacia, Slovenia, Croația, țările baltice). În afara zonei euro mai rămân, între țările fost comuniste, doar Cehia, Polonia, România și Ungaria. Dintre acestea, numai România a înregistrat perioade mai lungi de oscilații modeste ale cursului valutar (graficul nr. 1). Dar, în toate țările, cursul valutar a fost determinat de piață. El nu este vreodată expresia cursurilor afișate de operatori, ci arată tranzacțiile efective, vânzari și cumpărări, pe baza cărora băncile centrale calculează statistic o medie și publică nivelul cursului din ziua respectivă.

Chiar dacă politicile fiecărei bănci centrale sunt diferite, rezultatul fiecărei zile nu este o abatere de la rezultatul tranzacțiilor din ziua respectivă. Pe perioade mai lungi, piața se reglează în funcție de datele fiecărei economii. Astfel, pe ansamblul perioadei 2020-2025, coroana cehă s-a apreciat față de euro, zlotul polonez are fluctuații în jurul aceleiași parități din 2020, leul s-a depreciat cu peste 5% (urmare inclusiv episodului de tensiune pe piață, după primul tur al alegerilor prezidențiale din mai 2025), iar forintul ungar a pierdut mai mult de 20% din valoare. Deci, cu variații mai ample sau mai puțin ample, monedele țărilor din regiune au urmat datele fundamentale din economiile respective: performanță net mai bună în Cehia și Polonia, în curs de degradare în România și cea mai slabă în Ungaria, care plătește prețul unei lungi perioade de politici “iliberale”, în răspăr cu regulile economiei de piață. În treacăt fie spus, rezultatele proaste ale politicilor urmate la Budapesta nu îi clintesc pe “suveraniștii” români din frenetica lor admirație față de politicile “iliberale” falimentare. Ei nu au nevoie de fapte; au un scenariu al lor, care este independent de realitate.