Versiunea completă
Banci-Asigurari

Eugen Rădulescu, director, Direcția de stabilitate financiară, BNR: Deficitele gemene vor apăsa din ce în ce mai greu pe costul îndatorării. Expunerea băncilor față de stat a urcat la 25%

România are cel mai mare deficit bugetar ca pondere în PIB din Uniunea Europeană și cel mai mare deficit de cont curent, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung, a declarat Eugen Rădulescu, director, Direcția de stabilitate financiară, BNR.

Mircea Nica · 28 aprilie 2022 · 2 min de citit

Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori și dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia și să știți că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit și ei pentru ca să se îndrepte puțin situația, noi vom plăti numai noi“

România are cel mai mare deficit bugetar ca pondere în PIB din Uniunea Europeană și cel mai mare deficit de cont curent, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung, a declarat Eugen Rădulescu, director, Direcția de stabilitate financiară, BNR.

„Avem problema deficitelor gemene. Suntem țara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană. De asemenea, avem cel mai mare deficit de cont curent și suntem singurii care am depășit 5%, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung. Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori și dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia și să știți că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit și ei pentru ca să se îndrepte puțin situația, noi vom plăti numai noi“, a atenționat Rădulescu.

Citește și