Euler Hermes: Momentul reașezării consumului local pe baze sustenabile este incert, dar efectul va fi cel mai probabil abrupt, potențat de întârzierea măsurilor de ajustare a dezechilibrelor macro
Vânzările globale din retail, estimate la 8.000 miliarde dolari, vor continua să crească în acest an, datorită rezistenței consumului privat în majoritatea piețelor de top, dar perspectivele sunt mai puțin favorabile pentru 2020, în special în SUA, arată o analiză realizată de Euler Hermes, companie specializată în asigurarea de credit comercial.

În ceea ce privește România, analiștii spun că, după o ușoară încetinire în prima parte a anului, consumul, respectiv vânzările cu amanuntul, par să-și fi reluat panta ascendentă, creșterile înregistrate fiind peste 8%, respectiv 7% în primele 7 luni ale anului și cu o intensitate mai ridicată în rândul bunurilor non-alimentare. În paralel, insolvențele se află pe un trend descendent la nivelul întregii economii (-29% în primele 7 luni din 2019).
Pe de altă parte, piața se confruntă cu majorarea deficitului comercial și a deficitului bugetar, în timp ce presiunea pe cursul valutar este acompaniată de o inflație în jur de 4%, cu mult peste media europeană, subliniază analiștii.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026