Euro urcă pe un val de încredere generat de reacția Europei la pandemie
Cel mai puternic raliu al monedei unice europene din ultimii peste doi ani pare a avea șanse să continue, o serie de indicatori de pe piețe reflectând o încredere în creștere în reacția Europei față de pandemie, scrie Bloomberg.
Cel mai puternic raliu al monedei unice europene din ultimii peste doi ani pare a avea șanse să continue, o serie de indicatori de pe piețe reflectând o încredere în creștere în reacția Europei față de pandemie, scrie Bloomberg.
Moneda a marcat cel mai mare avans de două luni în raport cu dolarul american, iar un indicator al puterii sale a avansat pentru al treilea trimestru consecutiv. În același timp, opțiunile relevă optimism pe mai multe fronturi, semnalând creșteri în raport cu dolarul în următoarele trei luni, și o diminuare a sentimentului de pesimism în raport cu yenul, o monedă tradițională de refugiu, la cel mai scăzut nivel din ianuarie.
Ultima tendință indică o încredere că guvernele din zona euro vor continua să reacționeze rapid în sensul protejării publicului în fața unui al doilea val, sau de o prelungire a primului val al pandemiei în comparație cu multe alte regiuni.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026