Europa Unită, fără Regatul Unit

Nu voi uita niciodată ziua de primăvară in care premierul Marii Britanii, Tony Blair, anunța in Parlamentul de la București că România va adera la UE și că Regatul Unit susține cu tărie România. Eram reporter și acopeream zona de politică internă. Așa că eram la Camera Deputaților, in loja presei. Se  intâmpla in mai, 1999. Nu erau telefoane mobile pe toate drumurile, eu nu aveam unul, iar site-urile de internet nici nu mai știu dacă existau. România era la pământ, din punct de vedere economic, iar imaginea ei externă era de plâns: din nou mineri spre București, țara mergea la cumpărăruri fără un gologan in pungă, iar un imprumut de 100 de milioane de dolari de la FMI părea o indatorare pe viață.

Dar am plecat, după discursul domnului Blair, țopăind. Țin minte că fugeam, de la intrarea de la Izvor a Parlamentului, prin parcul spre metrou, in care copacii, mici pe atunci, abia aveau frunze. Și m-am oprit: eu de ce fug? Eram bucuros ca un copil: România mea va avea un destin!

Acum Marea Britanie a plecat. Pentru mine, este o mare tristețe.