Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Evoluția consumul de vin în intervalul 2000 – 2013

Consumul de vin a pierdut 50% din volumul vândut în intervalul 2000 – 2012, cea mai mare scădere din lume arată datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). Astfel, de la un nivel de 5,2 mil. hl în 2000, consumul a urcat la maximul de 5,8 mil. hl. în 2004, ca apoi să scadă la minimul de 1,6 mil. hl. iar în 2012 să se stabilizeze la aproape 2, 6 mil. hl.

Ioana David · 4 iunie 2013 · 1 min de citit

Consumul de vin a pierdut 50% din volumul vândut în intervalul 2000 – 2012, cea mai mare scădere din lume arată datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). Astfel, de la un nivel de 5,2 mil. hl în 2000, consumul a urcat la maximul de 5,8 mil. hl. în 2004, ca apoi să scadă la minimul de 1,6 mil. hl. iar în 2012 să se stabilizeze la aproape 2, 6 mil. hl.

România se afăl pe locul 18 în lume din punctul de vedere al cosumului de vin.

Suprafața ocupată cu viță de vie este de 200.000 de hectare. 

Citește și