Eximbank a dat credite și garanții de 600 mil. lei în S1
Eximbank, banca de stat dedicată finanțării exportatorilor, a raportat un profit net de 40 mil. lei în primul semestru, cu 26% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii bilanțului și reducerii volumului de credite cu probleme.
Eximbank, banca de stat dedicată finanțării exportatorilor, a raportat un profit net de 40 mil. lei în primul semestru, cu 26% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii bilanțului și reducerii volumului de credite cu probleme.
Banca avea active totale de peste 4 miliarde de lei (circa 900 mil. euro) în primul trimestru, în creștere cu 4% față de anul anterior. Eximbank are o cotă de piață de circa 1%, iar la finalul anului trecut se situa pe locul 19 în sistemul bancar în funcție de activele deținute.
Eximbank acordă garanții și credite în nume propriu, dar și garanții în contul statului, iar expunerea nouă totală din primul semestru s-a ridicat la 600 milioane de lei, adică un plus de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut. „Optimizarea modelului de business s-a impus în condițiile în care reducerea continuă a ratelor de referință pe piața bancară a avut un impact financiar major“, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al Eximbank.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026