Eximbank vizează deschiderea a nouă unități în patru ani și dublarea numărului de clienți
Eximbank intenționează să deschidă în următorii patru ani nouă unități, de la trei în prezent, dezvoltarea rețelei teritoriale și dublarea numărului de clienți reprezentând obiectivele principale ale băncii pentru perioada 2012-2016.
Eximbank intenționează să deschidă în următorii patru ani nouă unități, de la trei în prezent, dezvoltarea rețelei teritoriale și dublarea numărului de clienți reprezentând obiectivele principale ale băncii pentru perioada 2012-2016.
“Stadiul actual de dezvoltare a băncii – în care au fost optimizate fluxurile și procedurile de lucru – permite și chiar impune dezvoltarea rețelei teritoriale pentru a susține creșterea organică a băncii. Avem în vedere deschiderea în următorii patru ani a nouă agenții, care se vor adăuga celor trei existente, astfel încât să creștem gradul de accesibilitate a societăților comerciale la produsele noastre specifice”, a declarat, într-un comunicat, președintele băncii, Ionuț Costea.
IMM-urile și companiile mare reprezintă 80% din portofoliul de clienți ai Eximbank, în timp ce companiile de stat și-au redus ponderea în ultimii ani, de la 44% la sfârșitul anului 2008 la circa 20% în 2011.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026