Exlcusiv ZF Corporate. Ce spune Gabriel Țecheră de la TTS despre intrarea în Schengen și impactul în business-ul companiei care transportă mărfuri pe Dunăre
Acțiunile vedetă de joi de la Bursa de Valori București sunt de departe cele ale Ttransport Trade Services (simbol bursier TTS), care au urcat la un moment dat chiar și cu 16% fără niciun anunț din partea transportatorului fluvial de…
Acțiunile vedetă de joi de la Bursa de Valori București sunt de departe cele ale Ttransport Trade Services (simbol bursier TTS), care au urcat la un moment dat chiar și cu 16% fără niciun anunț din partea transportatorului fluvial de mărfuri, dar într-un context optimist de revenire pe piață, atât pentru TTS, cât și pentru alte acțiuni care au scăzut mult. Tot astăzi a fost anunțat că România va intra complet în Schengen. Ce înseamnă asta pentru TTS?
„Pentru noi impactul este marginal. Rutele care ar fi fost de impact ar fi fost rutele lungi, dar aici Schengen nu ne ajută deloc: pe Dunăre granița este cu Serbia, deci se iese din Schengen, iar la ieșirea din Serbia se intră din nou în Schengen. Orice am face pe rutele externe avem unul sau două controale vamale și cu și fără Schengen. Sunt unele efecte pe relații România-Bulgaria, dar sunt marginale”, spune pentru ZF Gabriel Țecheră, Director Guvernanță Corporativă și Relația cu Investitorii în cadrul TTS.
TTS a închis ședința de joi în creștere cu 13,8%, pe fondul unor tranzacții de 4,6 mil. lei, fiind a cincea zi la rând de aprecieri. Conform calculelor ZF pe baza datelor de la BVB, acțiunile companiei au avut un avans de 35,4% într-o săptămână, însă rămân în scădere cu 42,2% de la începutul acestui an.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026