Fabrica de medicamente Sindan Pharma din București și-a majorat profitul cu 30% în 2021, până la 14 mil. lei
Sindan Pharma, parte a grupului Teva, înființată în urmă cu mai bine de trei decenii la București, a raportat un profit de 14,7 mil. lei, în creștere cu 30% față de anul anterior, din datele publice de la Finanțe.
Sindan Pharma, parte a grupului Teva, înființată în urmă cu mai bine de trei decenii la București, a raportat un profit de 14,7 mil. lei, în creștere cu 30% față de anul anterior, din datele publice de la Finanțe.
Cifra de afaceri a companiei a scăzut ușor, de la 152 mil. lei în 2020 la aproape 150 mil. lei anul trecut, iar producătorul angajează peste 200 de persoane.
Fabrica Sindan Pharma a fost înființată în 1991 după privatizarea departamentului de cercetare – dezvoltare al Institutului de Oncologie București. De altfel, nișa pe care a mizat producătorul local de medicamente a fost cea oncologică. În 2005, Sindan începea să exporte medicamentele în Uniunea Europeană și în Japonia, iar în prezent producătorul furnizează produsele oncologice „made in România“ în peste 75 de piețe la nivel internațional. În martie 2006, grupul islandez Actavis a cumpărat compania Sindan și în 2016 fabrica din București a ajuns în portofoliul Teva, în urma unei tranzacții internaționale care a inclus și fabrica locală.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026