Versiunea completă
Business Hi-Tech

Facebook scade din nou pe bursă. Un sondaj arată că reclamele pe site nu sunt eficiente

Facebook și-a continuat declinul marți la bursa de la New York, după ce un sondaj Reuters/Ipsos a arătat că interesul utilizatorilor pentru rețeaua de socializare este în scădere, iar spoturile publicitare și comentariile de pe site influențează numai una din cinci persoane, transmite Bloomberg.

Vlad Popescu - Mediafax · 6 iunie 2012 · 1 min de citit

Facebook și-a continuat declinul marți la bursa de la New York, după ce un sondaj Reuters/Ipsos a arătat că interesul utilizatorilor pentru rețeaua de socializare este în scădere, iar spoturile publicitare și comentariile de pe site influențează numai una din cinci persoane, transmite Bloomberg.

Acțiunile companiei au închis în scădere cu 3,8%, la 25,87 dolari, cu aproape o treime mai jos față de prețul de 38 de dolari de la debutul pe piața Nasdaq din 18 mai. O treime dintre utilizatorii Facebook petrec mai puțin timp pe site față de acum șase luni, iar numai 20% utilizează mai des rețeaua de socializare, potrivit sondajului.

Totodată, doar un respondent din cinci a cumpărat un produs în urma comentariilor sau spoturilor publicitare văzute pe Facebook, relevă studiul.

Citește și