Fără surprize la trei luni pe piața tâmplăriei PVC
Vânzările de tâmplărie termoizolantă, cifrate la aproximativ 300 milioane de euro anual, nu au înregistrat oscilații semnificative în primul trimestru al acestui an, potrivit datelor jucătorilor de profil, care nu exclud creșteri la nivelul lui 2014 după un 2013 în care termopanele nu au reușit să revină pe plus.
„Anul 2014 a început mai bine, cel puțin pentru VEKA în România, decât anul 2013. Se pare că lucrurile au început să se miște și asta nu poate decât să ne bucure. Desigur, vom putea face previziuni cu exactitate odată cu începutul sezonului de construcții“, afirmă Alexandru Oancea, marketing manager al VEKA România.
În condițiile în care 2014 este an electoral, compania se așteaptă la unele „mișcări importante“ pe piața construcțiilor, precum și la investiții în această direcție. În plus, zona privată a generat deja „discuții aprinse“ privind noi proiecte rezidențiale care vor da de lucru firmelor de profil, a arătat Oancea.
Pe de altă parte, prețul este în continuare un factor determinant, iar produsele slabe din punct de vedere calitativ au avut câștig de cauză și în prima parte a acestui an, în condițiile în care există în continuare clienți slab informați cu privire la beneficiile pe termen mediu și lung ale profilurilor PVC din clasa A, adaptate climei din România, potrivit sursei citate.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026