Farmaciile Dona apasă pedala de accelerație
Brandul de farmacii DONA a fost fondat de Eugen Banciu în urmă cu circa 25 de ani, el având în total o experiență de peste două decenii în industria de profil.
Brandul de farmacii DONA a fost fondat de Eugen Banciu în urmă cu circa 25 de ani, el având în total o experiență de peste două decenii în industria de profil. De numele său este legat și un alt business de profil – Farmexpert, distribuitor de medicamente pe care antreprenorul l-a înființat în 1996 și pe care ulterior l-a vândut. Însă, antreprenorul a pariat în continuare pe rețeaua de farmacii DONA, care activează pe o piață de circa 3,7 mld. euro anual. Prima farmacie a rețelei Dona a fost înființată în 1992, iar în 2015 Eugen Banciu a hotărât să mai facă un pas în dezvoltarea afacerii prin extinderea prin sistem de franciză a businessului.
Astăzi, DONA are o rețea de 311 farmacii la nivel național și continuă expansiunea. Compania caută parteneri care să extindă rețeaua la nivel național, în mediul urban, în locații cu trafic. Investiția inițială într-o farmacie DONA se ridică la 7.000-15.000 de euro. Taxa de franciză la prima unitate este de 3.000 de euro. Cei care doresc să dezvolte o unitate DONA trebuie să fie antreprenor, să dețină una sau mai multe farmacii și să fie interesat de practicarea meseriei de farmacist în locația pe care o deține.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026