Federația Bolnavilor de Cancer critică proiectul Casei de Asigurări de Sănătate prin care instituția vrea să limiteze accesul operatorilor privați la programele naționale de sănătate
Un proiect al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate propune ca la programele naționale de sănătate pentru boli grave precum cancerul, diabet, boli de inimă, neurologice pacienții să meargă doar în unitățile publice și doar acolo unde spitalele de stat…
Un proiect al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate propune ca la programele naționale de sănătate pentru boli grave precum cancerul, diabet, boli de inimă, neurologice pacienții să meargă doar în unitățile publice și doar acolo unde spitalele de stat nu reușesc să trateze toți pacienții să fie incluși operatorii privați. În prezent, pacientul decide unde se tratează, la stat sau la privat, singura condiție fiind ca unitatea privată să fie în contract cu Casa.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) critică acest proiect și arată că nu există un studiu de impact, iar CNAS nu a luat în calcul timpul de așteptare, listele de așteptare, pacienții amânați și cât de grav este întârzierea diagnosticului.
„În spatele unei formule matematice, CNAS propune o schimbare cu potențial major asupra accesului la servicii medicale esențiale. Prin ordinul aflat în consultare publică, instituția intenționează să condiționeze accesul furnizorilor privați la programele naționale de sănătate de rezultatul unui calcul administrativ care pretinde că poate stabili dacă sistemul public are sau nu capacitatea de a trata pacienții. Totul fără un studiu de impact sau o analiză care să arate câți pacienți vor fi afectați, în ce județe vor apărea probleme de acces, ce efecte vor exista asupra timpilor de așteptare, asupra continuității tratamentului sau asupra șanselor de supraviețuire ale pacienților cu boli grave”, se arată în comunicatul FABC.
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026