Feriți de criză
Constructorii au avut, în linii mari, un 2020 fructuos, ținând cont de proiectele imobiliare a căror finalizare a fost grăbită de dezvoltatori, de teama unei crize puternice.
Constructorii au avut, în linii mari, un 2020 fructuos, ținând cont de proiectele imobiliare a căror finalizare a fost grăbită de dezvoltatori, de teama unei crize puternice. Acest lucru se vede și în rezultatele lor, care scot în evidență creșteri, în special în rândul companiilor de la vârf, dar și în datele statistice.
Anul 2020, cu tot cu pandemie, a adus construcțiilor a doua cea mai bună evoluție an la an din ultimul deceniu, după cum reiese din datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Față de 2020, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 15,9%. Doar în 2019 avansul fusese mai mare – considerabil însă, mai exact de aproape 28% față de anul precedent.
Câteva nume s-au făcut în mod special remarcate, iar cel al familiei Umbrărescu este unul dintre ele. Spedition UMB, una din companiile de construcții deținute de familia Umbrărescu din Bacău, și-a majorat cifra de afaceri de aproape patru ori în 2020 față de anul precedent, depășind astfel pragul de un miliard de lei, după cum arată datele disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe. Profitul a urcat și el, de la 500.000 de lei în 2019 la peste 31,1 mi. lei anul trecut, dar numărul de angajați s-a menținut sub 50, potrivit aceleiași surse.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026