Versiunea completă
Business Legal

Filip&Company: Aspecte practice punctuale privind înregistrările curente în materie societară și ONG în perioada stării de urgență. Relaxarea unor formalități

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României a impus aplicarea unui regim special în ceea ce privește activitățile de înmatriculare a unor noi entități sau de înregistrare a unor operațiuni curente ale unor entități existente, fie acestea societăți ce funcționează…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 15 aprilie 2020 · 2 min de citit

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României a impus aplicarea unui regim special în ceea ce privește activitățile de înmatriculare a unor noi entități sau de înregistrare a unor operațiuni curente ale unor entități existente, fie acestea societăți ce funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, fie persoane juridice în formele prevăzute de către Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații (pe acestea din urmă le vom denumi generic ONG).

Ca notă generală, procedurile în materie societară sunt mai flexibile în această perioadă, activitatea Oficiilor Registrului Comerțului păstrând un caracter de continuitate, fiind desfășurată prin platforma electronică portal.onrc.ro și/sau comunicări poștale. Începând cu data de 16 martie 2020 și până în prezent, s-au adoptat măsuri de flexibilizare treptată la nivelul ONRC (pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați informarea noastră anterioară în materia înmatriculărilor societare, disponibilă aici); noi măsuri în sprijinul agenților economici începând a fi aplicabile de astăzi, 15 aprilie 2020.  

Astfel, conform Decretului Președintelui României nr. 240/2020 de prelungire a stării de urgență, în toată perioada următoare de stare de urgență, declarațiile pe proprie răspundere și specimenele de semnătură (necesare a fi date, de exemplu, de administratori, la numirea acestora sau declarațiile de nesuprapunere necesare în cazul schimbării sediului social, etc.) se vor putea transmite, în vederea înregistrării, inclusiv în forma înscrisului sub semnătură privată, chiar dacă erau anterior solicitate în formă notarială și/sau atestată de avocat. În cazul în care transmiterea se face electronic, aceste documente vor avea încorporată, atașată sau asociată logic semnătura electronică extinsă a declarantului sau a persoanei împuternicite în vederea efectuării formalităților de depunere.

Citește și