Finanța și marele chin. Când dreapta și stânga și-au dat mâinile...

Criza economică din Europa a țâșnit din împletirea unui sis­­tem financiar deraiat cu o alcătuire instituțională și de po­li­tici defectuoasă a zonei euro, pe fondul dificultăților sta­tului asis­­tențial. Despre criză am scris adesea în ultimii ani re­mar­când dereglementarea piețelor financiare și o filosofie sim­plistă privind funcționarea lor. Vreau să punctez un aspect ce este mai puțin comentat în dezbaterea publică, nu numai la noi.

Valul de dereglementări în industria financiară din ul­ti­me­le decenii este îndeobște atribuit celor care vor piețe cât mai libere. Big Bang-ul din City-ul londonez ca și renun­țarea la legislația Glass-Steagal în SUA au fost sprijinite în principal de politicieni conservatori și, respectiv, repu­bli­cani (precum se­­natorul de Texas Phil Gramm). Totodată, la cârma Fed-ului (banca centrală a SUA) Alan Greenspan a fost mai mult decât binevoitor față de extin­derea utilizării produselor de­ri­vate. Dar este mai puțin notat rolul unor politicieni cu pro­pen­­siuni de stânga în croiala politicilor privind piețele finan­ciare.

În timpul administrațiilor Clinton, Trezoreria (ministerul de finanțe în SUA) a încurajat utilizarea derivatelor, liberalizarea financiară. Chiar dacă Robert Rubin, a jucat un rol cheie în ajutarea Mexicului să iasă dintr-o criză, el a promovat liberalizarea globală a piețelor financiare, care a adus mari necazuri în Asia. Pe aceeași lungime de undă a fost și Larry Summers, care i-a succedat la cârma Trezoreriei. În deceniul anilor ’90 s-a vorbit mult despre o „cale a treia“ (the Third Way) ca înnoire a social-demo­crației, deci nu ceva între stânga de­mo­crată și dreapta democrată. Ideea era de a regândi social-demo­cra­ția în con­dițiile globa­li­zării și problemelor de­mo­grafice.  Această vi­ziune a avut ca vârf ideo­logic pe Anthony Giddens, sociolog re­pu­tat; ea a ținut cap de afiș al unor reuniuni inter­na­țio­nale la care au par­ti­cipat lideri ai stângii de­mocrate, șefi de guverne – între care Tony Blair, Bill Clinton, Gerhard Schroeder.