Finanțările acordate de UniCredit Bank prin programul social impact banking au ajuns la 461.000 euro
UniCredit Bank, una dintre cele mai mari cinci bănci de pe piața locală, a înregistrat o valoare a finanțărilor pentru proiecte sociale aprobate prin componenta de finanțare de impact de 461.000 de euro până în prezent, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții băncii.
UniCredit Bank, una dintre cele mai mari cinci bănci de pe piața locală, a înregistrat o valoare a finanțărilor pentru proiecte sociale aprobate prin componenta de finanțare de impact de 461.000 de euro până în prezent, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții băncii.
Programul se adresează firmelor cu rulaj anual sau active de maxim 2 mil. euro și 10 angajați.
„Programul Social Impact Banking (SIB), cu cele trei direcții de acțiune care sunt acum complet funcționale și în România, vine să completeze gama de acțiuni prin care susținem în mod tradițional comunitățile, cu același obiectiv de a privi dincolo de profitul investițiilor noastre pentru a atinge un impact real pozitiv în societate“, a transmis Ramona Costache, director Social Impact Banking la UniCredit Bank.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026