Finanțele publică un pachet de măsuri fiscale, dar nu și proiectele de legi de modificare a codurilor
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un pachet de măsuri fiscale, dar nu și proiectul de modificare a Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală. Acestea ar fi menite să simplifice, spune instituția, relația dintre stat și cetățeni.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un pachet de măsuri fiscale, dar nu și proiectul de modificare a Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală. Acestea ar fi menite să simplifice, spune instituția, relația dintre stat și cetățeni.
În mod normal, proiectele de legi sau ordonanțe trebuie puse în dezbatere publică în forma propusă spre adoptare, pe articole și alineate, și nu sub formă de propuneri de măsuri rezumative.
Despre intenția de modificare a codurilor s-a aflat în urmă cu două săptămâni când în spațiul public a apărut un document de acest tip care a atras atenția prin faptul că modifica prevederi referitoare la taxe și contribuții. Nici premierul și nici ministrul finanțelor nu și-au asumat proiectul și astfel autorul, secretarul de stat Gabriel Biriș, a demisionat.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026