Firmele în insolvență au restanțe la credite de 13 miliarde de lei
Circa 8.000 de companii aflate în insolvență și faliment aveau la sfârșitul lunii ianuarie credite restante în valoare de 13 miliarde de lei, în scădere cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut
Procesul de curățare a portofoliilor de neperformante a fost concentrat în a doua parte a anului trecut după ce BNR a stabilit regulile de scoatere din bilanțuri a creditelor rele aferente companiilor în insolvență. Creditele cu probleme ale companiilor în insolvență și faliment reprezintă 90% din finanțările acordate de bănci acestor firme și circa 40% din sumele restante totale ale clienților persoane juridice.
Valul de insolvențe din perioada de criză a pus o presiune uriașă pe umerii bancherilor: pentru a scoate un credit neperformant din bilanț băncile trebuie să-l provizioneze integral (adică să acopere din profitul operațional suma care nu mai poate fi recuperată de la client). Iar în cazul companiilor în insolvență rata de recuperare este infimă. Nicolae Cinteză, șeful Supravegherii din BNR, spunea recent că sunt puține cazurile în care băncile mai reușesc să recupeze măcar 10% din creanța asupra unei firme în insolvență.
Media acoperirii cu provizioane a ratei creditelor neperformante aferente firmelor aflate în insolvență este de circa 75%, dar Cinteză afirmă că sunt bănci care au un grad de acoperire mult sub medie (chiar între 30 și 40%), ceea ce a atras atenția băncii centrale. „Cei care nu-și corectează problemele vor fi penalizați cu sistarea atragerii de depozite“, atenționa Cinteză.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026