Versiunea completă
Banci-Asigurari

Firmele în insolvență și faliment, restanțe la credite de 2 mld. euro

Firmele aflate în insolvență și cele în faliment aveau la sfârșitul lunii aprilie restanțe de 9 mld. lei (2 mld. euro) în contul creditelor contractate de la bănci, ceea ce înseamnă aproape 40% din întârzierile la plată ale debitorilor firme.

Ciprian Botea · 16 iunie 2013 · 1 min de citit

Firmele aflate în insolvență și cele în faliment aveau la sfârșitul lunii aprilie restanțe de 9 mld. lei (2 mld. euro) în contul creditelor contractate de la bănci, ceea ce înseamnă aproape 40% din întârzierile la plată ale debitorilor firme.

Sumele restante înregistrate de firmele din cele două categorii au crescut de 3,5 ori în ultimul an, potrivit datelor BNR. Impactul crizei a fost resimțit puternic de întreprinderile mici și mijlocii, dar și de o serie de companii mari, care și-au văzut veniturile diminuate drastic și nu și-au mai putut onora obligațiile de plată către bănci sau furnizori. Circa 100.000 de firme au intrat în insolvență în ultimii patru ani și jumătate, dar în foarte puține cazuri planurile de reorganizare au avut succes.

Bancherii spun că sunt multe cazuri de firme care și-au cerut insolvența tocmai pentru a evita plata ratelor la credite. Creditorii nu pot executa silit o firmă aflată în insolvență chiar dacă aceasta nu își mai achită ratele, fiind nevoiți să respecte planul de restructurare al debitorului respectiv aprobat de judecător.

Citește și