Versiunea completă
Banci-Asigurari

FMI presează statul să ajute băncile să-și curețe bilanțurile

Guvernul și BNR s-au angajat în fața FMI să ușureze tranzacțiile prin care băncile vând pachete de credite neperformante către firmele de recuperare a creanțelor și să modifice reglementările privind insol­vența și protejarea intereselor creditorilor, măsurile fiind menite să ajute băncile să-și facă curățenie în bilanțurile presate de creșterea în continuare a creditelor neperformante.

Alexandru Matei · 4 aprilie 2012 · 2 min de citit

Guvernul și BNR s-au angajat în fața FMI să ușureze tranzacțiile prin care băncile vând pachete de credite neperformante către firmele de recuperare a creanțelor și să modifice reglementările privind insol­vența și protejarea intereselor creditorilor, măsurile fiind menite să ajute băncile să-și facă curățenie în bilanțurile presate de creșterea în continuare a creditelor neperformante.

Tratamentul fiscal aplicat vânzărilor de credite cu pro­bleme către firmele de recuperare a creanțelor va fi revizuit în sensul eliminării actualei taxe considerată ca fiind o piedică pentru băncile care vor să-și curețe bilanțurile.

“Sistemul bancar a raportat o pierdere anul trecut pentru că revenirea lentă a economiei s-a resimțit în capacitatea debitorilor de a-și plăti ratele și în calitatea creditelor. Autoritățile au început să ia măsuri pentru a reduce presiunea creditelor neperformante care s-au acumulat în bilanțurile băncilor”, afirmă experții FMI.

Ponderea creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar depășea 14% la sfârșitul anului trecut, cu două puncte procentuale peste nivelul din decembrie 2010. Comparativ cu sfârșitul lui 2009, ponderea creditelor neperformante a crescut cu peste șase puncte procentuale.

Citește și