FMI solicită Guvernului să adapteze programul de funcționare al Metrorex "la cerințele pieței"
Fondul Monetar Internațional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârșitul lunii iunie, să adapteze programul de funcționare al Metrorex "la cerințele pieței" și să majoreze veniturile companiei prin punerea în circulație, începând cu anului viitor, a 16 noi garnituri de tren.
Noile condiții impuse pentru Metrorex au fost incluse în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI în urma misiunii din ianuarie-februarie, document obținut de MEDIAFAX.
Metrorex se află pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI și ale căror pierderi trebuie incluse în deficitul bugetar.
Un studiu elaborat la sfârșitul anului trecut de Banca Mondială indica faptul că un sfert dintre cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung și la sute de mii lei/angajat, în această categorie fiind inclusă și Metrorex, cu pierderi de 14.000 lei/angajat.
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilorBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026
-
Prețurile la energie ucid economia: Inflația a crescut la 7% în octombrie și nu există o schemă de compensare a prețurilor la energie și pentru consumatorii industrialiEveniment · 13 noiembrie 2026