Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea a recucerit pragul de 0,8 lei/acțiune

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au crescut cu până la 1,46% în ședința de luni, cel mai mare avans zilnic din ultimele trei luni, atingând cotația de 0,8 lei/unitate.

Mirela Turlan · 13 iulie 2015 · 1 min de citit

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au crescut cu până la 1,46% în ședința de luni, cel mai mare avans zilnic din ultimele trei luni, atingând cotația de 0,8 lei/unitate.

Aprecierea acțiunilor FP are loc în contextul revenirii optimismului în piața locală de acțiuni în linie cu piețele externe de acțiuni care au reac­ționat la anunțul că Grecia a ajuns la un acord cu cre­ditorii europeni, fiind astfel evitat exitul din zona euro.

În ședința de luni, 13 iulie, in­vestitorii au încheiat tranzacții cu 5,3 milioane de acțiuni FP în valoare de 4,2 milioane de lei, potrivit infor­ma­țiilor disponibile la ora 17.00.

Citește și