Fondul Proprietatea începe marți al cincilea program de răscumpărări
Franklin Templeton, administratorul activelor de 13,2 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea (FP), a anunțat în această seară pe bursă că marți, 10 februarie, va începe cel de-al cincilea program de răscumpărări.
Franklin Templeton, administratorul activelor de 13,2 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea (FP), a anunțat în această seară pe bursă că marți, 10 februarie, va începe cel de-al cincilea program de răscumpărări.
Pe 2 februarie, fondul a încheiat cel de-al patrulea program de răscumpărări prin care a achiziționat peste 990 milioane de acțiuni (circa 8% din capital) pe care a plătit peste un miliard de lei. În cadrul celui de-al patrulea program, în toamna anului trecut, fondul a derulat o ofertă publică de cumpărare prin care a atras de la investitori 750 milioane de acțiuni la un preț de 1,11 lei/titlu.
Acționarii FP au aprobat în AGEA din 19 noiembrie 2014 cel de-al cincilea program de răscumpărări care vizează achiziția de către Fondul Proprietatea a unui număr maxim de 227,5 milioane de acțiuni sau a 10% din valoarea capitalului social subscris la data relevantă, aplicându-se valoarea cea mai mică dintre acestea două, la un preț care nu poate fi mai mic de 0,2 lei/acțiune sau mai mare de 2,0 lei/acțiune. Perioada maximă de derulare a acestui program de răscumpărare expiră în data de 6 august 2016. Programul de răscumpărare are drept scop reducerea capitalului social.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026