Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea raportează în S1 un câștig mai mare cu peste 30%

Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacționat emitent de pe piața de capital de la București, a înregistrat un profit de 709,26 milioane lei în primele șase luni ale acestui an, un avans de 31,16%.

Cristina Bellu · 13 august 2017 · 1 min de citit

Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacționat emitent de pe piața de capital de la București, a înregistrat un profit de 709,26 milioane lei în primele șase luni ale acestui an, un avans de 31,16%.

Veniturile brute din dividende au crescut cu 55%, până la 539,9 milioane lei, în vreme ce veniturile nete din activitatea operațională au ajuns la 766,4 milioane lei, cu 65 milioane lei mai mult. De asemenea, cheltuielile operaționale au fost de 66,21 milioane lei, în creștere cu aproximativ 10 milioane lei față de S1/2016. Profitul înainte de impozitare a fost de 700,19 milioane lei, față de 644,6 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut.

Pachetul de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea în cadrul Hidroelectrica este evaluat la 3,38 miliarde lei, echivalentul a peste o treime din activul net al Fondului. Pe locul secund se plasează participația de 12,56% în cadrul companiei petroliere OMV Petrom, Aeroporturi București completând podiumul, deținere evaluată la 761 milioane lei și reprezentând 7,2% din VAN.

Citește și