Fondul Proprietatea și SIF-urile devin „frați“ cu fondurile de hedging
Fondul Proprietatea (FP) și cele cinci SIF-uri vor fi reclasificate drept fonduri de investiții alternative la fel ca temutele fonduri de hedging, reclasificare care va aduce reguli mai stricte pentru investițiile în companii nelistate și mai multă transparență cu remunerațiile pe care le încasează conducătorii și directorii de investiții care le administrează.

Proiectul de lege privind administratorii de fonduri de investiții alternative, care transpune în legislația locală prevederile Directivei Europene DAFIA, a fost aprobat pe 25 martie de Camera Deputaților și trimis spre promulgare la președinte.
România este printre ultimele țări care transpun în legislația națională directiva europeană a administratorilor de fonduri de investiții alternative – DAFIA, în condițiile în care termenul limită inițial era luna iulie 2013. Această directivă a fost adoptată de Comisia Europeană drept reacție la criza financiară și la comportamentul fondurilor de hedging, vehicule de investiții considerate vinovate pentru criză și care nu sunt încă înregistrate cu domiciliul în România.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026