Fondul Suveran al Norvegiei, cu active de 1.800 mld. dolari, vrea să economisească 400 mil. dolari anual în costuri de tranzacționare cu ajutorul AI. Fondul face anual 46 de milioane de tranzacții cu acțiuni
Fondul Suveran al Norvegiei, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, cu active de circa 1.800 de miliarde de dolari, vrea să-și reducă costurile anuale de tranzacționare cu o cincime prin implementarea inteligenței artificiale astfel încât să tranzacționeze…
Fondul Suveran al Norvegiei, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, cu active de circa 1.800 de miliarde de dolari, vrea să-și reducă costurile anuale de tranzacționare cu o cincime prin implementarea inteligenței artificiale astfel încât să tranzacționeze mai rar și mai eficient, potrivit FT.
Nicolai Tangen, CEO-ul Fondului Suveran al Norvegiei, a declarat că vrea să economisească 400 de milioane de dolari anual, în contextul în care costurile anuale de tranzacționare se ridică la 2 miliarde de dolari. Până acum, fondul a reușit să-și reducă costurile de tranzacționare anuale cu 100 de milioane de dolari.
„Avem aceste programe AI cu ajutorul cărora putem estima când vindem și când cumpărăm. Scopul este să economisim 400 de milioane de dolari anual în costuri de tranzacționare, o ambiție destul de mare. (…) Câteodată cumpărăm luni o companie și o vindem vineri, din cauza schimbărilor din indici, spre exemplu. Acum putem prezice un astfel de context mult mai bine și putem internaliza aceste fluxuri.”
-
Hellas Direct, prin FlexiPay, le permite clienților care vor să achiziționeze o asigurare RCA să o facă direct de la companie și pot împărți costul asigurării anuale în 12 plăți lunareBanci-Asigurari · 15 noiembrie 2026
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026